Congres Tineret - O inima noua - Cluj 2007
Eveniment
Download
Inscrieri
Cazare si transport
Business
Voluntari
Contact
Home
Congres Tineret - O inima noua - Cluj 2007
Despre Cluj
Congres Tineret - O inima noua - Cluj 2007
Stiri

23.08.2007 - Ce faci dupa ce ajungi la Cluj?
In cateva ore vei ajunge la Cluj. Stii unde trebuie sa ajungi? Stii care este locatia? Click aici pentru a te informa.

+continuare

30.06.2007 - Daruieste o Biblie
Congresul national de tineret nu este doar o ocazie de partasie, ci si de misiune. Dincolo de proiectele in care se vor putea implica pe parcursul celor 2 zile de IMPACT, mai exista inca un lucru care poate fi facut.

+continuare

29.06.2007 - Congresul, dubla sarbatoare
Anul acesta Congresul National de Tineret va constitui ocazia unei duble sarbatori.

+continuare

Despre Cluj
Istoria Clujului
Geografia
Structura pe etnii
Comunitatea maghiara
Cai de acces si mijloace de transport
Cultura
Educatie
Viata religioasa
Monumente si cladiri
Muzee
Gradina Botanica
Suburbii, strazi si alte zone
Evenimente
Personalitati marcante

Despre Cluj

Cluj-Napoca este resedinta judetului Cluj, precum si capitala istorica a Transilvaniei, Romania. Orasul are in jur de 300 000 de locuitori (recensamantul din 2002: 318 027).

Numele de Cluj provine cel mai probabil din latinescul Castrum Clus, folosit pentru intaia oara in secolul XII pentru a numi cetatea orasului medieval din acest loc. Cuvantul Clus inseamna "inchis" in latina si se refera la dealurile care inconjoara orasul. O alta teorie acceptata este cea a provenientei numelui din germanul Klaus sau din cuvantul Klause (insemnand trecatoare intre munti sau din clusa stavilar, baraj).

Sus

Istoria Clujului

Prima atestare documentara a unei asezari pe teritoriul de astazi al Clujului a fost facuta de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a mentionat aici una dintre cele mai insemnate localitati din Dacia preromana, cu numele Napuca. La scurt timp dupa cuceririle romane din 101-102 si 105-106, Napuca a fost distrusa, spre a fonda o noua asezare urbana (civitas), Napoca, pe malul drept al raului Samus. Aceasta asezare a fost fondata in anul 124 d.Hr., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. Dupa retragerea administratiei romane din Dacia in anul 271 d.Hr., viata urbana odinioara infloritoare avea sa inceteze. Clujul a fost atestat documentar pentru prima data in anul 1167, sub denumirea „Castrum Clus“.

Mari grupuri de colonisti sasi s-au asezat in cetatea Clujului in timpul regelui Stefan al V-lea al Ungariei, dupa decimarea populatiei orasului in timpul atacurilor tatare. Cetatea Regala Castrum Clus a dobandit o organizare urbana pana in secolul XV. Imparatul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodata rege al Ungariei, a acordat in anul 1405 Clujului dreptul de oras liber. Treptat Clujul a devenit un centru pentru productia si schimbul de marfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se indeletniceau cu agricultura, munca in atelier, dar si cu distractiile specifice orasului. Pe atunci populatia era formata din sasi, secui si in mica masura romani.

Rolul mestesugului in muncile orasului a crescut, dezvoltandu-se mai multe bresle mestesugaresti. De acest lucru s-a ingrijit si Matei Corvin, rege al Ungariei intre 1458 si 1495, nascut aici. El a acordat o serie de 41 de privilegii localitatii sale natale, aparand-o in conflictele cu asezarile din jur. In privinta populatiei, a decis sa acorde unor iobagi dreptul de a se stabili in oras.

Cetatea Clujului si-a castigat pana in secolul XV recunoasterea europeana. Arhitectura specifica europeana, stilul gotic tarziu, se regasea in Biserica Romano-Catolica Sfantul Mihail, dar si in multe case particulare. Oamenii avuti studiau la scoli renumite ale Vestului. Din cauza nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la rascoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comerciantilor si a mestesugarilor a implicat ingradirea nobilimii si a clerului. Un carturar sas, nascut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, dar si la modernizarea orasului, care avea sa intretina o tipografie, o baie publica, o fabrica de hartie si una de bere. Dinastia Báthory a contribuit si ea la cresterea economica sau cea a populatiei, aducand cetatea la un rang la care putea fi comparata doar cu Brasovul.

Baba Novac, un important ostas al lui Mihai Viteazul, a fost judecat si ars de viu in oras. Intemeietorul primei uniri a romanilor, Mihai Voda a cinat pentru ultima data la Cluj, dupa care a fost ucis din ordinul generalului Basta la Campia Turzii.

Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei a devenit protector al orasului si a ajutat la desavarsirea acestuia ca o cetate importanta. Dupa cucerirea Ungariei de catre otomani si transformarea acesteia in pasalac, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomana. La sfarsitul secolului XVII, insa intra sub dominatie austriaca. Dupa un acord silit semnat de Mihail Apafi, cetatea Clujului a fost nevoita sa gazduiasca trupele ducelui de Lorena, asigurandu-le un serviciu de 100 000 de florini. Cu toate acestea ostasii au si jefuit orasul si au cerut sume suplimentare de la contribuabili.

Cu o populatie 10 660 de locuitori, cetatea se transforma in capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizare acesteia, dar si la sporirea numarului locuitorilor romani. Importantele miscari revolutionare de la 1848 cuprind si Clujul. Desi un important centru revolutionar, avea un statut contradictoriu, datorita nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultati, academii si gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Orasul va adaposti tratativele dintre Nicolae Balcescu si Cezar Bolliac, pentru unirea revolutiei romane cu cea maghiara. Infrangerea revolutiei ungare, a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutata la Sibiu, pentru a exista o influenta austriaca mai mare asupra autoritatilor. Mai tarziu, Clujul a devenit unul dintre cele sase districte militare transilvanene, administrand un teritoriu de 400 000 de locuitori. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost construita cladirea centrala a Universitatii Francisc Iosif din Cluj. La inceputul secolului XX au fost construite sau reconstruite majoritatea cladirilor din centru. In aceasta perioada a fost ridicata cladirea Liceului Unitarian, Opera Romana, Palatul de Justitie, primaria, Palatul de Finante etc.

In urma Ausgleich-ul (compromis) prin care a fost constituita Austro-Ungaria in 1867, Clujul si Transilvania au fost reintegrate in Regatul Ungariei. In aceasta perioada, orasul era al doilea ca marime din regat dupa Budapesta si resedinta comitatului Cluj.

Dupa incheierea primului razboi mondial, Transilvania a intrat in componenta Regatului Romaniei. Municipiul Cluj a fost in continuare resedinta judetului Cluj (interbelic). In 1940 Clujul a revenit sub coroana maghiara prin Dictatul de la Viena. Fortele armate maghiare si germane care controlau orasul au fost respinse de trupele romane si sovietice in octombrie 1944. Prin Tratatul de la Paris din 1947, Clujul a intrat din nou in componenta Romaniei.

Clujul avea o populatie de 16.763 locuitori evrei in 1941. Dupa ocuparea Transilvaniei de catre guvernul horthyst, in 1944, evreii au fost dusi in mai multe ghetouri (inclusiv Ghetoul Iris din Cluj) unde au stat in conditii inumane, lipsiti de orice facilitati. Lichidarea ghetoului a fost efectuata prin 6 deportari la Auschwitz in perioada mai-iunie 1944. In ciuda sanctiunilor dure instituite de administratia Horthy multi evrei au reusit sa scape, trecand granita spre Romania, cu ajutorul taranilor din satele invecinate [2]. De aici au reusit sa paraseasca Europa prin portul Constanta. Alti evrei originari din tari europene au fost ajutati sa se salveze si sa paraseasca Europa de catre un grup antinazist romano-evreiesc, sprijinit de politicieni din Cluj si Bucuresti. Liderul acestei retele a fost in perioada 1943 - 1944, scriitorul Raoul Sorban caruia i s-a decernat ulterior titlul Drept intre popoare pentru eforturile sale.

Dupa 1945 Clujul a intrat in perioada guvernarii comuniste, pana in decembrie 1989. In 1974, autoritatile comuniste schimba numele orasului in Cluj-Napoca. Dupa revolutie, timp de 12 ani primar a fost politicianul de dreapta Gheorghe Funar, cunoscut printr-o serie de proiecte publice menite sa ascunda vederii mostenirea culturala maghiara. In iunie 2004, Gheorghe Funar a pierdut alegerile locale in favoarea lui Emil Boc (Partidul Democrat), care a restaurat bunele relatii interetnice intre comunitatile clujene.

Sus

Geografia

Municipiul Cluj-Napoca este situat in zona centrala a Transilvaniei, avand o suprafata de 179,5 km². Situat in zona de legatura dintre Muntii Apuseni, Podisul Somesan si Campia Transilvaniei, orasul este plasat la intersectia paralelei 46° 46’ N cu meridianul 23° 36’ E. Se intinde pe vaile raurilor Somesul Mic si Nadas, si prin anumite prelungiri pe vaile secundare ale Popestiului, Chintaului, Borhanciului si Popii. Spre sud-est ocupa spatiul terasei superioare de pe versantul nordic al dealului Feleac, fiind inconjurat pe trei parti de dealuri si coline cu inaltimi intre 500 si 825 metri. La sud orasul este strajuit de Dealul Feleac, cu altitidinea maxima de 825 m, in varful Magura Salicei. La est, in continuarea orasului se intinde Campia Somesana, iar la nordul orasului se afla dealurile Clujului, cu piscuri ca Varful Lombului (684 m), Varful Dealul Melcului (617 m), Techintau (633 m). Inspre vest se afla o suita de dealuri, cum ar fi Dealul Hoia (506 m), Dealul Garbaului (570 m), s.a. Odinioara in afara orasului, acum in interior insa, se afla dealul Calvaria si dealul Cetatuia.

Prin municipiul Cluj-Napoca trec raurile Somesul Mic si Nadas, paraurile Paraul Tiganilor, Canalul Morilor, Paraul Popesti, Paraul Nadasel, Paraul Chintenilor, Paraul Becas, Paraul Muratorii.
Zona din jurul orasului este in mare parte acoperita cu paduri si ierburi. Pot fi gasite plante rare cum ar fi papucul doamnei, stanjenelul, capsunica, serparita s.a. Exista doua rezervatii botanice cunoscute - Fanatele Clujului si Rezervatia Valea Morii. In padurile din jurul orasului (cum ar fi Padurea Faget sau Padurea Hoia) traieste o fauna diversificata cu specii cum ar fi porcul mistret, bursucul, vulpea, iepurii, veveritele. In rezervatia Fanatele Clujului traiesc exemplare de vipera de fanata, o specie destul de rara. O flora foarte bogata se gaseste si in interiorul orasului la Gradina Botanica, loc in care si-au gasit adapostul si unele specii de animale.

Clima Clujului este placuta, de tip continental moderata. Este influentata de vecinatatea Muntilor Apuseni, iar toamna si iarna si de influentele atlantice de la vest. Trecerea de la iarna la vara se face, de obicei, la sfarsitul lunii aprilie, iar cea de la toamna la iarna in luna noiembrie. Verile sunt calduroase, iar iernile in general sunt lipsite de viscole. Temperatura medie anuala din aer este cca. 8,2 °C, iar media precipitatiilor anuale atinge 663 mm.

Sus

Structura pe etnii

In Cluj-Napoca majoritatea populatiei este de etnie romana (79,46%), existand totodata o importanta minoritate maghiara (18,86%). Pe langa romani si maghiari, in oras locuiesc si comunitati rrome (0,96%), germane (0,22%) si ebraice (0,07%).

Sus

Comunitatea maghiara

In Cluj-Napoca traiesc aproximativ 60 000 de maghiari. Dupa Targu Mures, in orasul Cluj se regaseste cea mai mare comunitate maghiara urbana din Romania, cu o viata culturala si academica intensa. Din acest punct de vedere Clujul este centrul comunitatii maghiare din Romania. In oras functioneaza Opera Maghiara de Stat din Cluj si Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Tot aici invata si studiaza peste zece mii de studenti de etnie maghiara, precum si cateva mii de elevi, unii proveniti din judetele invecinate (diaspora interna), in care institutiile scolare maghiare fie nu sunt dezvoltate, fie nu sunt atat de prestigioase. Presa de limba maghiara este foarte bine reprezentata in Cluj. In Cluj se regasesc cele mai mari institutii maghiare de cercetare din Transilvania: Societatea Muzeului Ardelean (EME), EMT, Societatea Bolyai etc. In Cluj isi are sediul Episcopia Reformata a Ardealului, Episcopia Unitariana si Episcopia Lutherana Sinodo-Prezbiteriana.

Sus

Cai de acces si mijloace de transport

Municipiul are acces direct la magistralele feroviare si rutiere care il traverseaza, lucru care asigura legatura cu principalele orase ale tari si centrele regionale, atat pentru calatori cat si pentru marfa.

Cluj-Napoca este traversat de drumul european E 60 (Bucuresti - Oradea - Budapesta - Viena). Totusi, lipsa legaturilor rutiere cu Coridorul 4 European (Arad - Deva - Alba Iulia - Targu-Mures - Brasov - Bucuresti - Constanta) impiedica intrarea orasului in circuitului european. De asemenea, lipsa interconectarii rapide cu partea de est (in special nord-est) a tarii (Coridorul 9 European), priveaza Clujul de legaturile necesare cu aria sa de influenta economica. Abundenta fluxului de tranzit si transport de marfa, coroborata cu lipsa unei sosele de centura adecvate, augumenteaza traficul intern, perturband circulatia in municipiu si ridicand gradul de poluare.

Pe plan feroviar, municipiul are conexiuni feroviare directe cu toate orasele principalele din Romania, intretinute de compania nationala de transport feroviar de calatori, CFR. Concomitent, exista si doua trenuri internationale, pe ruta Cluj-Napoca - Budapesta (Corona si Ady Endre). Gara Centrala asigura transportul feroviar spre Bucuresti si multe alte orase principale romanesti, prin linii Intercity si Sageata Albastra. Orasul dispune si de doua gari secundare, Gara Mica Cluj-Napoca (situata in imediata apropiere a Garii Centrale) si Cluj-Napoca Est.

Clujul este deservit de un aeroport international, Someseni, amplasat in partea estica a orasului, intre strada Traian Vuia si albia raului Somesul Mic (la 6 km distanta de centrul orasului). Aeroportul asigura anual un trafic de aproximativ 250 000 de pasageri, din care doua treimi pe cursele internationale.
Municipiul este strabatut de 662 km de strazi, din care 443 km sunt echipati cu facilitati moderne (structura stradala, echipamente pentru servicii publice). Transportul in comun se realizeaza pe 342 km din reteaua de drumuri interne, prin intermediul mai multor linii autobuz, troleibuz si tramvai (v. situl regiei de transport in comun). Sistemul de taximetrie se dovedeste a fi de asemenea foarte performant.

Sus

Cultura

Centru marcant de cultura, Cluj-Napoca gazduieste o serie de institutii si centre culturale si educationale.
Teatrul National „Lucian Blaga“.

Teatrul National „Lucian Blaga“, inaugurat la 1 decembrie 1919 in Piata Avram Iancu, reprezinta cea mai importanta institutie teatrala din Transilvania. Cladirea, construita in 1907 dupa proiectul arhitectilor austrieci Helmer si Fellner, gazduieste totodata si Opera Romana, cea mai veche institutie lirico-dramatica din Romania. In oras functioneaza, de asemenea, Opera Maghiara de Stat si Teatrul Maghiar de Stat.

Palatul Bánffy, sediul Muzeului National de Arta, gazduieste multe colectii de arta importante: opere ale artistilor romani Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Dimitrie Paciurea, dar si ale unor artisti straini precum Constantin David Rosenthal sau Karl Storck. Reteaua de muzee cuprinde, pe langa muzeul de arta, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, muzeul farmaciei, muzeul satului, al mineralogiei si muzeul zoologic. Casa memoriala Emil Isac este la randul ei un alt important edificiu cultural.

Sus

Educatie

Universitatea Babes-Bolyai (UBB) este cea mai mare universitate din tara, cu peste 45 500 de studenti in 105 de specializari (din care 98 in romana, 52 in maghiara, 13 in germana si 4 in engleza). Numele institutiei provine de la doua personalitati marcante ale Transilvaniei, cercetatorul roman Victor Babes si matematicianul maghiar János Bolyai. De asemenea, orasul gazduieste alte opt universitati, printre care Universitatea Tehnica si USAMV, precum si un numar mare de licee (v. invatamantul in Cluj-Napoca). In 1872, imparatul Francisc Iosif a fondat Universitatea din Cluj, iar in 1881, aceasta a fost redenumita Universitatea Francisc Iosif (József Ferenc Tudományegyetem). In 1919, imediat dupa incheierea primului razboi mondial universitatea a fost mutata la Budapesta, unde a ramas pana in 1921 cand a fost din nou mutata, de aceasta data la Seghedin. In perioada 1940-1945, cand Clujul a revenit in administrarea Ungariei, universitatea s-a mutat la Cluj-Napoca. Finalmente, in 1945 a fost mutata inapoi la Seghedin si redenumita Universitatea Seghedin, care a este astazi una dintre cele mai distinse universitati din Ungaria si Europa Centrala.

In municipiu se afla mai multe biblioteci, unele fiind printre cele mai mari din Romania si Europa. Cele mai importante sunt:

• Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga",
• Biblioteca Academiei,
• Biblioteca Judeteana "Octavian Goga".

Pe langa acestea mai existe numeroase biblioteci pe langa diverse institutii educative sau culturale.

Sus

Viata religioasa

Viata religioasa cunoaste vechi traditii si o mare diversitate in municipiul Cluj. Aici isi au sediul cinci episcopii ale diferitelor culte, un vicariat romano-catolic, mai multe sinagogi evreiesti, dintre care una vie pana in prezent. Cele cinci episcopii sunt:

• Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului (ortodoxa),
• Episcopia de Cluj-Gherla (greco-catolica),
• Episcopia Reformata a Ardealului,
• Episcopia Unitariana,
• Episcopia Evanghelica.

In Cluj-Napoca se gasesc o serie de lacasuri de cult reprezentative, cum ar fi:

• Biserica Adventista
• Biserica Bob
• Biserica Evanghelica-Luterana
• Biserica Franciscana
• Biserica Ortodoxa din Deal
• Biserica Piaristilor
• Biserica Reformata
• Biserica Calvaria
• Biserica Sf. Petru si Pavel
• Biserica Sfantul Mihail
• Biserica Unitariana
• Biserica cu Cocos

Sus

Monumente si cladiri

• Catedrala Ortodoxa a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului
• Biserica Sfantul Mihail
• Catedrala Schimbarea la Fata, a Episcopiei de Cluj-Gherla
• Biserica Calvaria
• Biserica Franciscana
• Casa si Statuia lui Matei Corvin
• Palatul Bánffy
• Teatrul National si Opera Romana
• Bastionul Croitorilor

Sus

Muzee

• Muzeul de Arta - un muzeu de arta, situat in palatul contelui Bánffy.
• Muzeul National de Istorie a Transilvaniei - expozitiile permanente sunt impartite pe sectiuni, care concentreaza fiecare perioada majora de timp.
• Muzeul Etnografic al Transilvaniei - cu o vechime de peste 80 de ani, este cel mai mare de acest gen din Romania.
• Muzeul Satului - cel mai cuprinzator muzeu in aer liber din Romania si al saselea din Europa.
• Casa memoriala Emil Isac.

Sus

Gradina Botanica din Cluj-Napoca

Gradina Botanica a Universitatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca a fost infiintata in anul 1920 de catre prof. Alexandru Boza.

Gradina ocupa o suprafata de 14 ha de un teren accidentat si variat, care se preteaza cu succes la cultivarea unor colectii de plante extrem de diversificate, provenite de pe toate meridianele Terrei, colectii care insumeaza aproximativ 10.000 de taxoni. Spatiul este impartit in mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic si medicinal, fiecare cu specificul sau. Flora si vegetatia tarii noastre este bine reprezentata prin vegetatia Campiei Transilvaniei, a Muntilor Carpati, a Banatului si a Olteniei, a dunelor maritime, etc.

O sugestiva amenajare o constituie Gradina Romana, dominata de statuia zeitei Ceres si de diverse piese arheologice descoperite in municipiul roman Napoca, populata cu plante de cultura, legume si flori ce cresteau in gradinile romane, cultivate si azi in gradinile taranesti la noi.

Cateva dintre punctele de atractie:

• Sectorul ornamental - aici sunt cultivate zeci de specii cu sute de soiuri de plante lemnoase si ierboase care incanta ochiul vizitatorilor de la topirea zapezii pana la primele ingheturi ale toamnei
• Gradina Japoneza - flora asiatica se intinde in jurul minunatei Gradini japoneze, amenajate in stilul traditional intermediar gyo-no-niwa, cu numeroase elemente de arhitectura peisajera specifice.
• Complexul de sere - este alcatuit din sase sere in care sunt cultivate plante ecuatoriale, tropicale si subtropicale, cum sunt: celebrul nufar de pe Amazoane, impozantii palmieri, plante australiene si mediteraneene, plante suculente, orhidee si ferigi tropicale.
• Sectorul sistematic - unul dintre cele mai importante sectoare ale Gradinii botanice, constituie o carte vie de botanica, in care speciile sunt grupate pe familii, iar acestea in ordine si clase, dispuse in ordine filogenetica.
• In incinta Gradinii botanice este situat Institutul botanic reprezentat de colectivul de botanica al facultatii de Biologie si Geologie. Tot aici se afla Muzeul botanic cu 6.900 de piese divers colorate si Herbarul Universitatii care adaposteste 635.000 coli de herbar cu plante provenite din toate provenite din toate regiunile globului.

Gradina botanica editeaza urmatoarele publicatii: "Contributii botanice", revista care cuprinde lucrarile stiintifice ale specialistilor clujeni in domeniu, "Catalogul cu seminte", pe baza caruia se realizeaza schimbul de seminte cu aproape 500 de institutii similare din 82 tari si "Flora Romaniae Exsicca", care permite schimbul de herbare cu institutiile botanice din lume.

Gradina botanica clujeana sprijina invatamantul botanic superior de specialitate, este un laborator de cercetare a vietii plantelor, de ocrotire a plantelor rare si a ecosistemelor naturale, de conservare de germoplasma vegetala, dar in acelasi timp are nobila misiune de educare si sensibilizare a populatiei in spiritul respectului si atasamentului fata de natura.

Sus

Suburbii, strazi si alte zone

• Bulevardul Eroilor - una dintre cele mai vechi strazi din oras, cu edificii din secolele XVIII - XX pe ambele parti, leaga Piata Unirii de Piata Avram Iancu
• Bulevardul Regele Ferdinand - principala strada comerciala, reamenajata de la mijlocul secolului XIX si pana in zilele noastre
• Piata Unirii - cladiri vechi cu o arhitectura impresionanta, culminate de centrata Biserica Sf. Mihail.
• Centrul istoric al orasului - cu cladiri construite incepand cu secolul XV.
• Cartierul Manastur - are o populatie de aproximativ 100 000 de locuitori.
• Cartierul Grigorescu - cartier rezidential
• Cartierul Gheorgheni - cartier construit in anii 60 dupa un plan urbanistic ce a inclus numeroase spatii verzi, parcuri si zone de agrement
• Gradina Botanica - cea mai bogata gradina botanica din Europa centrala si de est
• Parcul Central, cu o vechime de peste 100 de ani
• Cetatuia - fortificatie dispusa pe dealul cu acelasi nume de unde se poate admira cea mai frumoasa panorama a Clujului
• Cimitirul Hajongard

Sus

Evenimente

• 124 - Este fondat Municipium Aelium Hadrianum Napoca de catre administratia romana din Dacia
• 170 - Imparatul Marcus Aurelius ridica municipiul Napoca la rang de colonia
• 1143 - Colonizarea sasilor
• 1241 - Clujul este distrus in timpul invaziei tataro-mongole , cetatea Clujului fiind refacuta in a doua jumatate a secolului al XIII-lea pe malul drept al Somesului Mic in zona de acum a Pietei Muzeului
• 1405 - Sigismund de Luxemburg acorda Clujului dreptul de oras liber
• 1443 - Se naste Matei Corvin
• 1550 - Gaspar Heltai infiinteaza o tipografie la Cluj
• 1581 - Este infiintat Colegiul Iezuitilor, precursor al universitatii de astazi
• 1601 - Ostas de seama al lui Mihai Viteazul, Baba Novac este ars de viu impreuna cu preotul Saski
• 1711 - Orasul intra sub dominatie austriaca
• 1774 - Incepe constructia palatului Bánffy
• 1776 - Colegiul Piaristilor isi incepe activitatea, cu patru facultati (filosofie, chirurgie, drept si stiinte naturale).
• 1790 - Devine capitala Transilvaniei
• 1791 - Incepe pavarea strazilor cu piatra
• 1820 - Incepe daramarea oficiala a turnurilor si zidurilor orasului, operatiune incheiata in 1896
• 1827 - 247 de lampi sunt instalate in strazile si pietele Clujului
• 1848 - Revolutia de la 1848
• 1870 - Este inaugurata gara Cluj
• 1872 - Autoritatiile infiinteaza Universitatea Franz Josef din Cluj, cu predare in limbile maghiara, germana si romana. Decretul de infiintare a fost semnat de imparatul Franz Joseph in toate cele trei limbi, pe exemplarul roman semnand "Francisc Iosifu".
• 1892 - Prima centrala telefonica cu 62 de abonati
• 1894 - Procesul memorandistilor
• 1898 - Primul aparat Röntgen
• 1918 - In urma primului Razboi Mondial, Clujul devine oras al Romaniei Mari.
• 1919 - Este inaugurata Universitatea Romaneasca din Cluj. Universitatea maghiara din Cluj se refugiaza la Seghedin.
• 1928 - Primul avion de calatori aterizeaza la Cluj
• 20 august 1940 - Dictatul de la Viena aduce orasul din nou sub autoritatea ungara. Universitatea romaneasca din Cluj se refugiaza la Sibiu
• 1944 - La 11 octombrie are loc eliberarea Clujului in al doilea razboi mondial, fortele armate maghiare si germane fiind respinse.
• 1945 - Administratia romaneasca isi reintra in drepturi la Cluj.
• 1947 - Prin tratatul de la Paris, partea Transilvaniei ce fusese anexata in Regatul Maghiar cu sapte ani inainte, era din nou recunoscuta ca si o parte a Romaniei.
• 30 decembrie 1947 - Inceputurile Romaniei comuniste
• 1954 - Prima emisiune de la Radio Cluj
• 12 august 1956 - In fata Bisericii Piaristilor este savarsita liturghia duminicala greco-catolica, la care participa peste 5.000 de credinciosi, in ciuda faptului ca BRU fusese interzisa de autoritatile comuniste. Numerosi participanti sunt arestati, iar preotul Vasile Chindris este condamnat la 10 ani de inchisoare.
• 1959 - Are loc fuziunea celor doua universitati, Universitatea Bolyai si Universitatea Babes
• 1959 - Porneste primul troleibus clujean
• 1974 - Clujul primeste numele Cluj-Napoca
• 1989 - Revolutia anticomunista. Inceputul democratiei
• 1992 - Este ales primar Gheorghe Funar, care va initia diverse masuri provocatoare, atat fata de comunitatea maghiara, cat si fata de adversarii sai politici
• 1993 - Scandalul "Caritas"
• 1994 - Din ordinul lui Gheorghe Funar este sapata prima groapa in piata din fata statuii regelui Matia Corvinul
• 2002 - Recensamantul general indica o populatie totala de 318 027 locuitori, lucru care plaseaza Cluj-Napoca pe locul 3 intre cele mai mari orase ale Romaniei.
• 2004 - Este ales primar Emil Boc (Alianta D.A. PNL-PD)

Sus

Personalitati marcante

• Alexandru Borza - om de stiinta si fondator al Gradinii Botanice din Cluj
• Alexandru Vaida-Voievod - medic, politician si publicist roman
• Andrei Marga (n. 1946), fost rector al UBB, fost ministru al Invatamantului
• Carol Popp Szathmary, pictor
• Corneliu Coposu (1914-1995), politician PNTCD
• David Prodan (1902-1992), istoric
• Doina Cornea (n. 1929), poeta, disidenta anticomunista din Romania, politician PNTCD
• Dumitru Rosca (1895-1980), filozof, academician
• Emil Petrovici 1899 - 1968 - chimist
• Emil Racovita (1868 - 1947) - biolog, speleolog si explorator
• Farkas Bolyai (1775-1856), matematician
• Ferenc Dávid (1510?-1579), teolog, fondatorul Bisericii Unitariene
• Florin Piersic (n. 1936)- actor
• Gáspár Heltai (1510-1574), pastor luteran, tipograf si scriitor
• George Barit, istoric si publicist roman transilvanean, intemeietorul presei romanesti din Transilvania
• Gheorghe Muresan (n. 1971) - baschetbalist
• Ioan Caianu, (1629 - 1687), calugar franciscan transilvanean, primul autor de muzica culta din Transilvania
• Ioan Ovidiu Sabau - fotbalist
• Ioan Piuariu Molnar (1749-1815), medic, filolog si traducator
• Ion Ratiu (1917-2000), politician
• Ionel Haiduc (n. 1937), academician, din 5 aprilie 2006 presedinte al Academiei Romane
• Béla Károly - sportiv
• István Szamosközy - istoric
• Iuliu Hatieganu (1885 - 1959) - om de stiinta, doctor, politician (P.N.T.)
• Iuliu Hossu (1885-1960), episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, cardinal
• Iuliu Maniu (1873-1953), prim-ministru al Romaniei, politician PNT
• Iuliu Merca - artist
• János Bolyai (1802-1860), matematician, fondatorul geometriei non-euclediene (in paralel cu Lobacievschi)
• Lucian Blaga (1895 - 1961)- filozof
• Matei Corvin (1443-1490), rege al Ungariei
• Sándor Reményik - poet
• Stefan Bocskay (1557-1606), principe al Transilvaniei

Sus

Congres Tineret - O inima noua - Cluj 2007